Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca își consolidează poziția în rândul universităților cu impact internațional, clasându-se pe locul 3 la nivel național, dintre cele 13 universități din România incluse în Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026.
La nivel global, UTCN se poziționează în intervalul 401–600, într-un clasament care reunește 1646 de universități din 116 țări.
Rezultatele din acest an evidențiază performanțe remarcabile în domenii esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă:
*Locul 1 la nivel național pentru ODD 9 – Industrie, inovație și infrastructură
UTCN se situează în intervalul 100-200 la nivel mondial, din 826 de universități evaluate, și pe locul 1 la nivel național din 8 universități românești incluse în această categorie, confirmând rolul universității în susținerea cercetării aplicate, a inovării și a colaborării cu mediul economic.
*Locul 1 la nivel național pentru ODD 7 – Energie accesibilă și nepoluantă
Universitatea se clasează în intervalul 400-600 la nivel global, din 892 de universități evaluate, și pe locul 1 la nivel național dintre cele 6 instituții românești participante, rezultat care reflectă preocuparea UTCN pentru eficiență energetică, cercetare în domeniul energiei sustenabile și soluții tehnologice pentru un viitor mai curat.
*Locul 2 la nivel național la ODD 4 – Educație de calitate
UTCN se clasează în intervalul 100-200 la nivel global, din cele 1335 de universități participante și pe locul 2 la nivel național din cele 13 instituții evaluate, confirmând astfel angajamentul universității pentru accesul la educație de calitate, dezvoltarea competențelor viitorului și conectarea procesului educațional la nevoile societății.
*Locul 4 la nivel național la ODD 11 – Orașe și comunități sustenabile
UTCN se clasează în intervalul 400-600 la nivel global, din 865 de universități evaluate, și pe locul 4 la nivel național, din cele 8 instituții implicate, reflectând contribuția universității la dezvoltarea unor comunități mai sigure, mai reziliente și mai sustenabile.
***Clasamentul complet poate fi consultat pe site-ul oficial Times Higher Education.
