„Ministerul Culturii informează cu privire la prăbușirea unei porțiuni a zidului de incintă al Bisericii Fortificate din Moșna, județul Sibiu, incident produs în dimineața de 13 iunie 2026, în jurul orei 01:40.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile locale, este afectată o parte a zidului de nord al incintei, dinspre parc. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime.




Imediat după producerea evenimentului, zona a fost securizată de reprezentanții Primăriei comunei Moșna, împreună cu Poliția Locală, pentru eliminarea oricărui risc pentru populație și pentru protejarea monumentului istoric. Totodată, vizitele ghidate programate pentru zilele de 13 și 14 iunie au fost suspendate.
Ministerul Culturii se află în contact permanent cu autoritățile locale, cu Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu și cu specialiștii din domeniul patrimoniului, pentru evaluarea situației și stabilirea măsurilor necesare în vederea punerii în siguranță a elementelor afectate și a intervențiilor care se impun.
Totodată, din primele evaluări rezultă că Turnul de Nord, a beneficiat de o intervenție de urgență realizată în anul 2017, cu avizul Ministerului Culturii. Lucrările de sprijinire și punere în siguranță au fost finanțate din fondurile Consistoriului Districtual Mediaș al Bisericii Evanghelice C.A. Lucrările nu au fost însă recepționate, întrucât intervenția s-a oprit în faza cercetării arheologice, fără continuarea etapelor ulterioare prevăzute în proiect.
Evoluția situației este monitorizată permanent, iar informațiile oficiale vor fi comunicate imediat ce vor fi disponibile”- este comunicatul transmis sâmbătă la amiază de reprezentanții Ministerului Culturii.
Ce trebuie știut? Edificiul, unul dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii, a fost construit între 1480-1486. De construcție s-a ocupat celebrul pietrar sibian sas Andreas Lapicida. Actualul lăcaș se ridică pe structura pereților exteriori ai bazilicii anterioare. Este o hală cu 3 nave, boltită cu nervuri în rețea. Are remarcabile ancadramente și un tabernacol monumental. Este înconjurată de o amplă fortificație țărănească și întărită cu turnuri, care înglobează și o veche capelă gotică, probabil din sec. XIV. Are un turn-clopotniță masiv, situat la circa 2 m vest de biserică, clopotul fiind turnat în anul 1515. Altarul poliptic, executat de Vincentius (1521), se află azi la biserica evanghelică luterană din Cincu.
Lucrări de renovare, transformare și adăugire au fost făcute în anii 1575, 1630, 1658, 1698, 1701, 1718, 1763, 1791, 1824, 1878, 1919, 1998 și 2000.
Orga bisericii a fost realizată de meșterul vienez Carl Hesse. Instrumentul a fost repus în funcțiune în anul 2014.
Fortificația
În 1520 au început și lucrările de construire a incintei fortificației. Zidurile aveau o înălțime de 9 metri și descriau un traseu dreptunghiular. Turnul de poartă se află la sud-est (inițial era la est).
