Udatul (Botezul) Ionilor a Tălmăcel: un obicei vechi care, iată, vremurile. Pe cât de pitoresc, pe atât de încărcat de semnificații și păstrat cu sfințenie de oamenii frumoși de la „gura Văii Oltului”.
Bucurați-vă, dară, de câteva imagini pentru acest eveniment extraordinar, impresionant și… numai bun pentru o invitație la o vacanţă fericită la țară.
Imaginile grăiesc de la sine și, cu siguranță, ne umplu inimile. Și poate că ne dau de gândit asupra valorilor pe care musai să le iubim, să le respectăm și să ne le lăsăm să rămână doar simple amintiri…
O comunitate, o sărbătoare, un ritual ce duce de ieri către mâine cea mai așteptată zi din Sărbîtorile încputului de an în Mărginimea Sibiului. Și, la urma urmelor, un reper turistic, o emblemă a suflului local.
La drept vorbind, ar trebui să ne bucure să ştim că, în cele din urmă, turismul începe să se arate, să dea roade, chiar şi cu turiști veniți specal de peste hotare, deoarece această tradiţie trainică și încărcată de semnificații nu a fost transformată într-un circ comercial, iar locuitorii, chiar ei, sunt actorii așa cum își trăiesc frumos viața cotidiană. Mai mult decât atât, aleşi localii par să fi înţeles interesul să prezinte și să promoveze acest extraordinar patrimoniu, și chiar și mai bine în viitor.
La Tălmăcel, Ionii sunt sărbătoriţi în fiecare an printr-un obicei care, odată trăitcucerește pe oricine. Aşa s-a pomenit… Mai ales că aici, de când se ştiu, nu puţine sunt familiile care-şi botează fii şi fiicele cu numele Sf Ioan Botezătorul (peste 20% din populaţie serbându-şi onomastica pe 7 ianuarie). Şi, uite-aşa, Pentru locuitorii din satul Tălmăcel şi pentru cei din localităţile apropiate, Sf. Ioan s-a transformat de mult timp într-o zi specială, specială pentru că de zeci de ani, in această zi, oamenii se întâlnesc la pârâul din Tălmăcel ca să-i ude pe Ioni.
„…Frunzuliţă verde, verde de stejar, Ia vezi dragă copiliţă ce mai armăsar. Armăsar mândru şi negru, Ager sprintenel, Negru şi cu stea în frunte, Sar prin foc cu el. Copiliţă bălăioară Fii cu Dumnezeu, Eu plec dragă surioară, Să-mi fac rostul meu. La oaste, ţara mă cheamă, Haideţi fraţi români Să ne batem fără teamă Cu orice păgân!”
Despre apa repede şi rece, din locul în care se desfăşoară ceremonialul „Înmuierea Ionilor şi Ioanelor“, se spune că nu îngheaţă niciodată, oricât ar fi gerul de aspru şi zăpada de groasă. Documente vechi amintesc cum că dorinţa includerii în alai a cailor-călări şi a boilor înjugaţi la carele împodobite cu crenguţe de brad, cu ţoale şi cu panglici colorate, ar fi aparţinut sătenilor plecaţi în cătănie în oastea Împăratului de la Viena. Se mai spune, de asemenea, că mult mai-nainte de anul consemnat în scris al obiceiului,1906, pe locul în care mai dăinuie casa de locuit cu numărul 287, ar fi existat o cârciumioară, pe care sătenii-plugari şi oieri o numeau „La Cămară“. Aici, de ziua numelui lor, se strângeau Ionii pentru a-şi cinsti cu băutură prietenii-bărbaţi însuraţi, precum şi pe feciorii-recruţi.
Tradiția încheie, aici, la Tălmăcel, zilele magice ale Crăciunului, cu praznicul mare al Sfântului Ioan, cel ce Îl botează pe Domnului, dedicând sărbătorii și, mai cu seamă păstrătorilor de tradiții de AICI acest ritual impresionant.
sursa foto: Primăria Talmaciu
