Nabu Therapist, Kairon și Shobolinsky (Coral AI) se numără printre cele 41 de echipe câștigătoare ale Innovation Labs Hackathon – competiția care marchează startul unuia dintre cele mai importante programe de pre-accelerare pentru startup-uri tech din România.
Din cele 220 de echipe înscrise, 127 au avut ocazia să își prezinte ideile în cadrul hackathonului, iar 41 de echipe au fost selectate pentru programul de mentorat de 10 săptămâni.
În următoarea perioadă, echipele UTCN participă la workshopuri tehnice și de business, bootcampuri și sesiuni de mentorat, pregătindu-se pentru marea finală din 25 mai.
Felicitări pentru această performanță și mult succes în drumul vostru spre reușită!
