O amplă expoziție dedicată pictorului Ștefan Câlția se deschide pe 19 iunie, în contextul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu (FITS). Sub titlul Transilvania | Extravaganza, expoziția reunește aproximativ 80 de lucrări din arhiva Fundației Ștefan Câlția, cât și din colecții private și are loc în fosta școală pedagogică a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu.
Organizată la invitația FITS și în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, expoziția este curatoriată de criticul Liviana Dan și reprezintă un eveniment cultural de referință pentru România și Europa Centrală. Concepută ca un parcurs stratificat în munca unuia dintre cei mai importanți artiști contemporani, aceasta reunește lucrări emblematice, narațiuni vizuale și colaborări interdisciplinare.
Titlul expoziției – Transilvania | Extravaganza – trimite la universul poetic și simbolic al lui Ștefan Câlția, în care personajele, animalele și peisajele devin martori ai unei relații fragile dintre om și natură. Conceptul curatorial propus de Liviana Dan oferă un parcurs clar și coerent, tradus în design expozițional de către arhitecta Eliza Yokina. De la marginea pădurii și a satului, cu elementele și construcțiile sale specifice, de la plante și animale la lumea teatrului și dimensiunea spirituală, temele din universul artistului se conturează ca povești și ecosisteme distincte în spațiile mănăstirii Ursulinelor. În același timp autonome și interconectate, toate aceste dimensiuni se succed firesc, se întrepătrund și se construiesc reciproc, alcătuind un traseu unitar. Câlția este fie „paznicul Transilvaniei”, fie „pietonul văzduhului” în acest cadru conceptual, intuitiv și tactil în același timp, formulat de curatorul Liviana Dan.
„Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu. Te duci, te uiți și simți că gândurile tale, bucuriile tale, tensiunile și dramele tale sunt vii și că, într-un fel, ai vrea să le așezi. Iar apoi, pentru că va fi o expoziție destul de mare, mi-aș dori să dea și o poftă de lucru pentru viața ta, pentru meseria ta. Să pleci de acolo simțind că trebuie să faci ceva.” – Ștefan Câlția
„Transilvania este, pentru Ștefan Câlția, o urgență spirituală. Influent și inovativ, cu o sensibilitate central-europeană, Ștefan Câlția consideră pictura ca un dar pentru umanitate. Ce înseamnă pictura astăzi nu este doar o observație etică, ci o dimensiune în concordanță cu viața reală. Abordate intelectual, structurile picturii se rescriu la fiecare privire. Interpretate poetic, sunt un refugiu pentru imaginație. Ce înseamnă pictura lui în spectacolul imaginii? Există la Câlția un fel tandru de a face o imagine. Există o eleganță simplă, integratoare, există basme, un desen pur, serenitate magică, o școală de culoare, politici estetice instante, agresive, adevăr și ficțiune, realitate pe jumătate fantastică; și există o forță care le organizează. El reinventează trecutul și imaginează idealurile lui. Aduce trecutul din lumea abstractă în lumea concretă. Apoi, în lumea concretă, stilul gestionează atmosfera misterioasă legată de istorie. Juxtapuneri suspendate și sclipitoare. Nu ne rămâne decât să privim pictura așa cum el ne încurajează să o facem. Să ne imaginăm ce se întâmplă. Sau ce nu se întâmplă.” – Liviana Dan, curatorul expoziției Transilvania | Extravaganza.
Expoziția este organizată de Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, a cărui ediție din acest an este organizată sub tema „Suflet”.
*Sumarul celei de a doua zi a FITS în cifre:
- Aproape 20 de țări prezintă spectacole captivante
- Aproape 20 spectacole outdoor gratuite
- 5 spectacole difuzate online
- Cel mai ieftin bilet costă 30 de lei
*Recomandările zilei de 20 iunie:
Transilvania | Extravaganza, Expoziție Ștefan Câlția, Mănăstirea Ursulinelor, 11:00 (Detalii)
Grădina magică a animalelor din povești, Fundația Abracadabra, Parcul Sub Arini, 11:00 (Detalii)
Consultații poetice, Théâtre de la Ville, Teatro Stabile di Catania, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Piața Huet, 15:00 (Detalii)
Sex, bani & foame, The Helena Modrzejewska National Stary Theatre in Krakow, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, 16:00 (Detalii)
O noapte cu Morricone, Centro Coreografico Nazionale / Aterballetto, Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala „Faust”, 17:00 (Detalii)
Fado sub mantia neagră, João Farinha, Biserica Reformată Calvină, 17:00 (Detalii)
Revizorul, Transcarpathian Hungarian Drama Theatre & National Theatre of Budapest, Teatrul GONG – Sala parter, 18:00 (Detalii)
Constelații, „Ivan Vazov” National Theatre, Sala Studio TNRS, 19:00 (Detalii)
Othello, Turkish State Theaters – Bursa State Theatre, Filarmonica de Stat Sibiu (Sala Thalia), 19:00 (Detalii)
Metamorfoza, Teatrul Excelsior București, Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala „Eugenio Barba”, 20:00 (Detalii)
100 de ani de gospel, Uplifted Voices Choir, Biserica Reformată Calvină, 20:00 (Detalii)
În balans, La Compagnie Zali, Piața Mare, 21:45 (Detalii)
Bere Gratis – Concert Live, Piața Mare Scenă , 22:30 (Detalii)
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 848 de evenimente și 5000 de artiști din 83 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 19 iunie – 28 iunie, tema ediției cu numărul 33 fiind SUFLET. FITS 2026 are 848 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 83 de țări.
Tema din acest an – SUFLET – subliniază că mai presus de tehnologie stă sufletul, fie că e vorba de cel al artistului sau al spectatorului.
Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.
