La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă în extravilanul localității Avrig.
La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, cetățean străin, în timp ce efectua lucrări pe un șantier, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri.
În urma incidentului, din nefericire, bărbatul și-a pierdut viața.
În cauză, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.
Din primele date, victima este un cetățean de naționalitate turcă, angajat pe acest segment de autostradă.
Cercetările vizează și aspect conexe precum: confirmarea sau infirmarea faptului că muncitorul purta echipament de protecție la înălțime, dacă schela sau platforma pe care se afla era asigurată corespunzător sau dacă a fost vorba despre o eroare umană ori o defecțiune de ordin tehnic.
