Browsing: bistrita
Performanță importantă pentru tenisul feminin românesc la turneul ITF W35 de la Bistrița. Teodora Miron, în vârstă de numai 16 ani, s-a calificat în finala competiției…
O noua ediție a turneului de tenis Kinder Joy Of Moving, desfășurată la GS TennisClub Bistrița, s-a încheiat cu urmatoarele rezultate: 12 ani Baieti Locul 1…
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și-a consolidat prezența la Târgul de Viitor din Bistrița, unde cea de-a doua zi a participării a fost dedicată interacțiunii directe cu…
Societatea de Concerte Bistrița marchează 30 de ani de activitate printr-un concert simfonic aniversar, programat în 22 martie, de la ora 19:00, la Palatul Culturii. Evenimentul…
Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu reiau proiectul Melodie, Dor, Magie – seria de recitaluri care aduc în prim-plan, așa cum spune mezzosoprana, ”muzică frumoasă, care încălzește…
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud are în plan construirea unui aeroport pentru transportul persoanelor şi cargo la 7 km de municipiul Bistriţa, în localitatea Budacu de Jos, pe…
Naţionala feminină de handbal a României a dominat ediţia 2025 a Trofeului Carpaţi NIRO şi a câştigat toate cele trei meciuri disputate la Bistriţa, turneul reprezentând…
În perioada 30 iulie – 1 august a.c., au loc meciurile din grupele de calificare ale Junior Davis Cup Regional (Summer Cups). Echipa de băieți U16 a României joacă…
Parteneri
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.