Sibiul devine un centru tehnic din ce în ce mai important pentru construcția autostrăzii Sibiu – Pitești și nu doar ca punct pe care viitoarea construcție îl va lega rutier, ci pentru faptul că în orașul de pe malurile Cibinuui se produc tot mai multe dintre componentele necesare acestor lucrări de foarte mare amploare și dificultate.
În 2025, asocierea turcă Mapa – Cengiz, care construiește lotul 2 al autostrăzii (Boița – Cornetu), a deschis la Sibiu o stație de concasare și sortare pentru producția betonului și o unitate unde produce cele peste 1000 de grinzi de beton care vor arma zecile de poduri, viaducte și tunele de pe traseul acestui lot. Astăzi, 16 decembrie, într-o hală existentă din zona industrială est (str. Ștefan cel Mare), constructorul a deschis și o unitate de producție pentru confecții metalice.
