Psiholog Mihai Copăceanu Ph.D.: 10 Ganduri despre Evaluarea Națională -Pentru Părinți
«Peste ani, copilul tău nu-și va aminti ce notă a avut la Evaluarea Națională, dar va ține minte cum te-ai comportat.
Luni începe Evaluarea Națională. Aproape 150.000 de copii sunt așteptați la examen, în cele 3000 de centre de examen din toată țara, copii din București, Sighet sau Medgidia, copii care s-au pregătit un an întreg, au primit meditații, au beneficiat de sprijinul părinților și copii care nu au avut parte de meditații, copii care au trăit în certuri, sărăcie și neajunsuri, copii de la oraș și copii de la sat, din îndepărtatele cătune ale României, cu toții sunt așteptați la examene. Unii nu vor putea veni….
Psihologic vorbind presiunea și stresul la 14-15 ani este mult mai mare decât la Bacalaureat. Ei nu au experiența celor de 18 ani care au trăit mai multe examene, nu au maturitatea și nici indiferența lor.
Pentru mulți dintre liceeni, examenul de Bacalaureat nu este o miză, nici o presiune, unii nu-și vor continua studiile, iar pentru alții media de la BAC chiar nu contează. Sunt mai fericiți.
Cei de clasa a VIII-a, în schimb, au auzit pe parcursul întregului an și poate și din clasa a VII-a: ”învață copile, că de acest examen contează viitorul tău”, ”dacă nu înveți nu vei intra la un liceu bun”, etc.
Copiii la 14 ani încă nu au dezvoltate abilitățile de a-și gestiona emoțiile negative, chiar dacă au experimentat o simulare, de aceea au nevoie de maturitatea ta emoțională.
Dacă ei au primit o serie de recomandări din partea tuturor, vreau să le transmit părinților câteva gânduri.
1. Protejați somnul copilului
E foarte important. Cu una, două seri înainte de examen, încurajați copilul să aibă un programul normal și echilibrat de somn-ceea ce contează mai mult decât informația nouă. Dacă poate să adoarmă mai devreme și mai multe ore-și mai bine.
Lipsa somnului sau un somn nesatisfăcător/prost afectează atenția, concentrarea, dispoziția și desigur performanța la examen.
2. Fără ecrane cu 2h înainte de somn
3. Pregătiți logistica din seara anterioară: buletin, pixuri de culoare albastră, apă, șervețele, riglă (la mate), gumă, creion și tot ce veți citit in GHIDUl MEC (de mai jos).
4. Pregătiți un mic dejun normal și hidratare corespunzătoare
Pregătiți ceva ușor, dar consistent, fără experimente alimentare.
Nu cedați când copilul spune că nu îi este foame și că nu vrea să mănânce.
Stresul dinaintea examenului, trei ore în timpul examenului, altă ore de așteptare, îngrijorările, teama, căldura, împreună cu lipsa alimentației sunt factori de risc pentru orice incident neplăcut, stare de rău sau leșin.
5. Nu faceți interogatorii înainte de a ieși din casă.
Evitați seria de întrebări: „Mai știi formula?”, „Ai repetat?”,” Ce te faci dacă pică Bacovia?”.
Nu faceți verificări de ultim moment. Ele nu fac decat să crească anxietatea.
În schimb, o încurajare simplă poate fi binevenită: „Ești pregătit, mergi liniștit, am încredere în tine”.
6. Evitați schimbările mari de rutină în ziua examenului și nesiguranța.
”te duc eu, te duce tatăl tău, chemi un Bolt/Uber, vedem”.
Stabiliți cu claritate cum va decurge dimineața, la ce oră se trezește, cum vă luați un timp suplimentar pentru deplasare, etc.
7. Mergeți pe jos spre examen.
Este foarte important ! Mersul pe jos înainte de examen, activitatea fizică (20-30 de minute de mișcare) crește fluxul de sânge spre creier și are o serie de beneficii: reduce stresul și anxietatea, reduce blocajul emoțional și tensiunea musculară, reglează respirația și îmbunătățește concentrarea.
Se va simți mai bine si mai relaxat decat daca ajunge rapid cu masina/taxiul direct in fata scolii…
8. Normalizați emoțiile.
Emoțiile înainte de examen sunt obișnuite și nu înseamnă că pregătirea a fost slabă.
Ce înseamnă să normalizezi?
De exemplu, nu spuneți „nu ai de ce să ai emoții, că ai învățat, că ești deștept”.
Spuneți mai degrabă: „E normal să ai emoții, toată lumea are”.
9. Poate cel mai important: Mențineți un „ritm normal”, nu de criză
Ce înseamnă asta? Fără discuții tensionate despre examen, fără „ședințe de ultim moment”, fără exagerări („mâine ai cel mai important moment din viață”). Evitați sau anulați alte activități. Arătați copilului că este pe primul loc și că voi sunteți maturi, răbdători și 100% dedicați stării lui de bine.
10. Scrieți (pe hartie sau whats-app) sau spuneți un mesaj de încurajare, susținere și acceptare.
”Dragul meu, știu că ai emoții și e perfect normal. Ai muncit pentru momentul ăsta și ai tot ce îți trebuie ca să te descurci. Nu trebuie să fie perfect, doar să faci pas cu pas ce știi. Nu trebuie nici să te gandesti la o notă mare. Citește cu atenție toate subiectele și rămâi calm. Nu te grăbi să pleci din sală. Eu sunt mândră de tine indiferent de rezultat, de note. Știu că ți-am spus că mi-aș dori să intri la Colegiul Național…de fapt indiferent de note și oriunde vei intra vei rămâne copilul meu și te voi iubi la fel de mult. Voi fi alături de tine. Vreau ca tu să fii fericit! Abia astept să te bucuri la maximum de această vacanță. Te iubesc.”»
foto: copilul.ro
