Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof. dr. Pongruk Sribanditmongkol, președinte al Universității Chiang Mai, Regatul Thailandei.
Ceremonia de decernare a avut loc marți, 12 mai 2026, în Aula HUB UTCN, în prezența unui auditoriu format din reprezentanți ai conducerii UTCN, membri ai Senatului, membri ai comunității academice și reprezentanți ai mediului economic.
Titlul onorific acordat domnului prof. dr. Pongruk Sribanditmongkol reprezintă o recunoaștere a întregii sale cariere academice și științifice, a contribuțiilor remarcabile aduse la dezvoltarea educației și cercetării, precum și a implicării active în consolidarea cooperării internaționale dintre instituțiile de învățământ superior.
Distincția academică onorează, totodată, rolul esențial al profesorului Pongruk Sribanditmongkol în dezvoltarea relațiilor academice dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Chiang Mai, concretizate în proiecte comune de cercetare, schimburi academice, colaborări interdisciplinare și doctorate în cotutelă.
Prin activitatea sa academică, managerială și științifică desfășurată la una dintre cele mai prestigioase universități din Asia de Sud-Est, prof. dr. Pongruk Sribanditmongkol contribuie în mod semnificativ la promovarea excelenței academice și la dezvoltarea parteneriatelor universitare internaționale.
Ceremonia a fost precedată de o întâlnire la care au participat delegația Chiang Mai University, condusă de prof. dr. Pongruk Sribanditmongkol și delegația Universității Tehnice din Cluj-Napoca, condusă de prof. dr. ing. Vasile Țopa, alături de Natwara Snidvongs, prim-secretar și consul al Ambasadei Regale a Thailandei la București. Discuțiile s-au concentrat pe oportunitățile de dezvoltare a colaborărilor academice dintre instituții, a proiectelor comune de cercetare și a schimburilor academice.
