Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba: „Am primit astăzi la Consiliul Județean o delegație de peste 30 de fermieri, însoțiți de primari din județul Alba, cu care am discutat despre problema tot mai gravă a atacurilor de carnivore mari: urs, lup, șacal.


Le înțeleg supărarea fermierilor și îi susțin în totalitate; sunt groaznice aceste atacuri ale animalelor și, pe bună dreptate, trebuie făcut ceva pentru a proteja oamenii și fermele. Chiar dacă, în acest caz, nu o să putem putem face ceva în mod direct, pentru că depășește competențele Consiliului Județean, vom transmite mai departe aceste probleme către autoritățile competente de la nivel național și vom face apel, inclusiv prin parlamentarii Alba, pentru modificarea legii, astfel încât și omul să fie protejat de lege, nu doar animalele.
Știu și fermierii că nu e de competența Consiliului Județean să oprească atacurile urșilor, dar au venit cu încredere la noi, să-și spună problemele.
De 20 de ani colaborăm îndeaproape, ne consultăm în permanență si împreună am făcut multe lucruri bune pentru dezvoltarea județului Alba, în special a mediului rural”.
