Din 2012 și până astăzi, o vioară celebră, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru a purtat prin România și prin lume ecoul lui George Enescu. A străbătut săli fastuoase și coridoare de licee, a făcut să vibreze deopotrivă scene celebre și săli modeste de sport, a atras entuziasmul ascultătorilor de la New York la Bucureşti şi până în satele României, ducând cu ea un sunet plin de istorie.
După 13 ani în care turneul a valorificat în primul rând instrumente de colecţie, ajungând în 2024 la toate cele patru viori ale lui George Enescu aflate în patrimoniul Muzeului Național George Enescu, clasate ca Tezaur – Guarneri del Gesù „Catedrala” (1731), două viori Paul Kaul din anii 1930 și 1931, respectiv o vioară Frères Pierre și Hippolyte Silvestre din 1835, ediția a 14-a, din 2025, rupe acest tipar: de data aceasta, violoniștii Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Paul Răducanu și Mircea Dumitrescu nu vor mai cânta pe aceste viori istorice, ci pe instrumente moderne, contemporane cu ei, unele construite special pentru mâinile lor. Alături de violoniști, pe scenă vor fi prezenţi alternativ pianistul Alexandru Burcă şi pianista Clementina Ciucu-Ristea, iar la Bucureşti, ca invitat special violonistul Liviu Prunaru, el însuşi protagonist al turneului Duelul viorilor alături de Gabriel Croitoru încă din 2011.
În această toamnă, la Iași, Bistrița, Deva și, cu un final grandios, la București, care-l va avea ca invitat special pe violonistul Liviu Prunaru, Turneul Național Vioara și Enescu marchează continuarea proiectului început în 2012 într-o ediție aniversară Enescu ’70, care aduce schimbări nu doar de nume, ci și de abordare artistică.
Detalii pe REUSITA, care, din anul 2005, PROMOVEAZA VALOAREA, emisiunea lui Daniel Lazar aducand in fata publicului oameni si afaceri de succes, modele de urmat in societate (antreprenori, medici, actori, elevi, sportivi etc.). Facem asta de 20 DE ANI!
