Astăzi, celebrăm Drapelul Național al României, unul dintre cele mai importante simboluri ale identității, unității și continuității noastre istorice. Culorile sale – albastru, galben și roșu – au însoțit momentele esențiale ale istoriei naționale și continuă să reprezinte valorile și aspirațiile poporului român.
„Cu această ocazie, vă prezentăm o piesă deosebită din colecția de vexilologie a Muzeului Național Brukenthal – un steag de cercetași, datat 1934. Steagul este înregistrat la numărul de inventar M5270/16.161, este confecționat din mătase tricolor, steagul poartă pe una dintre fețe inscripția „CERCETAȘII ROMÂNIEI”, iar în centru sunt reprezentate emblema cercetășească și dictonul „GATA ORI CÂND”, expresie a spiritului de responsabilitate și a idealurilor cercetășiei românești. Pe verso este brodată apartenența sa: „COHORTA NEGOIUL” / „CENTURIA VI” / „VICTOR TORDĂȘIAN”, informații care permit identificarea exactă a unității cercetășești căreia i-a aparținut. Steagul este ornamentat cu franjuri din fir metalic auriu și doi ciucuri din același material, păstrându-se, de asemenea, hampa și vârful originale – elemente rare pentru astfel de piese. Intrat în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal la 8 mai 1953, acest steag reprezintă o mărturie excepțională a istoriei cercetășiei românești.
După desființarea organizației Cercetașii României și transformările politice din secolul al XX-lea, majoritatea drapelelor de cohortă au fost pierdute sau distruse. Datorită stării foarte bune de conservare, drapelul păstrat în muzeul nostru are o valoare documentară și patrimonială deosebită.
De Ziua Drapelului Național, acest steag ne amintește că fiecare drapel este mai mult decât un simbol: este un martor al istoriei, al comunităților și al valorilor pe care generații întregi le-au purtat cu mândrie și responsabilitate.
La mulți ani, Drapelului României!”, transmit reprezentanții celui mai vechi muzeu de pe teritoriul actual al României.
Foto: Dani Farcasiu
