„Noi investiții importante pentru comunitate prind contur pe strada Nicolae Iorga! Cele două proiecte de amploare avansează în ritm susținut pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din Sfântu Gheorghe.
Lucrările la noua creșă sunt în plină desfășurare. Această unitate va fi capabilă să găzduiască șapte grupe, oferind astfel locuri pentru aproximativ 70 de copii. Investiția este realizată prin finanţare de la bugetul local și de la Compania Națională de Investiții (CNI).


Lângă creșă, au început lucrările și la noile blocuri ANL, finanţate de Guvern. Proiectul prevede construirea a 48 de apartamente, lucrările evoluând conform graficului stabilit.
Continuăm astfel dezvoltarea infrastructurii educaționale și oferirea de soluții locative accesibile tinerilor din orașul nostru”, informează edilii municipiului SF Gheorghe.
