Când vine vorba despre Transilvania, povestea băuturilor începe de obicei cu vinul. Dar arhivele spun și altceva: berea a fost prezentă aici de secole, în sate, în târguri, în mănăstiri, în orașe și chiar la curtea principilor. Nu ca simplu răsfăț, ci ca aliment, salariu, marfă și obicei social.
Iar una dintre cele mai vechi mențiuni documentare cunoscute despre bere din spațiul transilvănean datează din 1217.
Un slujitor plătit și în… bere
În acel an, un slujitor al mănăstirii beghinelor de la Oradea, un anume Choloz, primea anual pentru munca sa:
• 60 de pâini
• un bou de trei ani
• 3 gâște
• 5 găini
• și șase câble (veche unitate de măsură) de bere
Potrivit conversiilor istorice, aceasta ar însemna aproximativ 260 de litri pe an, deși echivalarea exactă a măsurilor medievale rămâne orientativă.
Mai târziu, în registrele orașului Brașov, berea apare frecvent printre plățile făcute muncitorilor. Primeau bere: cărămidari, săpători, meșteri, lucrători la fortificații, aurari, echipele care manipulau tunuri.
Berea era parte din economia zilnică a orașului.
Când apa nu era pria alegere
În secolul al XVI-lea, diplomatul Antonio Possevino nota că apa din unele părți ale Transilvaniei nu este bună și îi sfătuia pe localnici să folosească apă de ploaie chiar și „pentru facerea berii”.
Într-o epocă fără sisteme moderne de alimentare, berea era adesea o alternativă mai sigură.
La Alba Iulia, producerea berii era deja organizată
La 11 mai 1520, registrul curții episcopale din Alba Iulia consemnează plata a doi secui pentru fabricarea berii.
Același document menționează ingredientele pentru 16 butoaie:
• 122 câble de orz
• ovăz
• hamei
Totul era trecut riguros în socoteli.
Berari celebri și clienți exigenți
În 1569, nobilul Benedict Bornemisza s-a plâns de berea primită de la un berar din Bistrița și a cerut autorităților orașului să îl oblige să o schimbe sau să-i restituie banii.
Calitatea berii conta, iar reputația meșterilor la fel.
Berea și Umorul nobililor
De obicei, istoria așază vinul în paharele nobililor, iar berea în mâinile orășenilor, țăranilor și oamenilor simpli. Imaginea aceasta a supraviețuit multă vreme: vinul ca simbol al prestigiului, berea ca băutură populară. În realitate însă, nobilimea transilvăneană a secolelor XVI–XVII nu a ignorat deloc berea.
Ne aflăm în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Nicolae Bethlen, mare nobil și viitor cancelar al Principatului, scria că uneori trata berea aproape ca pe apă:
„Câteodată, în loc de apă curată, beam şerbet, cafea sau bere, căci şi astea erau apă şi mă întăreau.”
În alt pasaj, Bethlen dovedește că avea gusturi selective și aprecia berea de calitate:
„Bere, ţigher, fiertură de mesteacăn, rachiu de mere, afinată şi fierturi din acelea altele puteam bea, dar nu cu plăcere, în afară de berea bună, care-mi plăcea; o dată am şi încercat voit să mă îmbăt cu ea, mi-a intrat la cap şi la picioare, dar mi-a lăsat nevătămată, pe locul ei, mintea.”
Din câteva rânduri aflăm mai multe decât pare la prima vedere: exista deja ideea de „bere bună”, deci de calitate, băutura circula și în mediile nobiliare, iar Bethlen își descria experiența cu un umor remarcabil.
La curtea Principesei Ana Bornemisza, berea avea „manual de utilizare”
Una dintre cele mai fascinante figuri legate direct de Principatul Transilvaniei este Ana Bornemisza, soția Principelui Mihail Apafi I și principesă a Transilvaniei.
În celebra sa carte de rețete și administrare domestică din secolul al XVII-lea apare un capitol special: „Despre bere”.
Acolo găsim adevărate ponturi de gospodărie princiară:
• dacă berea își schimbă gustul, se poate drege cu pâine caldă de ovăz
• dacă e răsuflată, se adaugă sare și apă
• pentru a preveni alterarea, se folosesc pelin, frunze de nuc sau tei
• pentru vară, berea se păstra cu tarhon, dafin sau alte plante aromatice
• dacă pui berea în butoiul în care a stat vinul, capătă gust de vin
Berarii transilvăneni, căutați prin munți
În secolul al XVI-lea, meșterii din Transilvania erau suficient de apreciați încât să fie solicitați peste munți. Constantin Șerban notează cereri adresate pentru brutari și berari transilvăneni, inclusiv pentru curtea domnească de la Iași, în 1559.
Nu exista o singură BERE
Sursele pomenesc mai multe categorii, între care:
• bere albă din grâu
• bere neagră din orz
• bere de martie, făcută să reziste peste vară
• bere din miere
• bere aromatizată cu pelin, mentă, ienupăr, ghimbir sau scorțișoară
Concluzie:
Berea Transilvaniei nu începe cu fabricile moderne, ci cu mănăstiri, piețe, cetăți și curți princiare. A fost hrană, plată, afacere și semn de civilizație cotidiană.
Iar dacă luăm în calcul documentul din 1217, vorbim despre o tradiție documentată de peste opt secole.
Să ducem, așadar, tradiția mai departe”- este îndemnul reprezentanților Palatul Principilor Transilvaniei.
Rece să vă fie Berea!
Surse documentare:
• Livia Magina, „Bibere humanum est. Berea în Transilvania medievală și premodernă”
• Mihai Kovacs, „Masa Curții Episcopale de la Alba Iulia la începutul secolului al XVI-lea”
•Constantin Șerban, „Transilvania în epoca Principatului (1541–1691)”
Foto: Palatul Principilor Transilvaniei
