MINUNAT?! Prea puțin spus: Daniel Țăran, student al Universității Tehnice din Cluj-Napoca și membru al ansamblului Românașul din cadrul UTCN, a obținut Premiul Special pentru Autenticitate, oferit de Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” la prestigiosul Festival „Dumitru Fărcaș”.

Premiul pentru Valoarea Interpretativă și Repertorială obținut de Daniel Țăran reprezintă o recunoaștere a talentului său artistic și a pasiunii pentru folclorul românesc autentic.
„Sunt bucuros și onorat să fiu laureatul Festivalului „Dumitru Fărcaș”! Mulțumesc organizatorilor, juriului și tuturor celor care mă susțin – această recunoaștere înseamnă mult pentru mine!”
Ajuns la cea de-a VII-a ediție, Festivalul „Dumitru Fărcaș” s-a desfășurat în perioada 23–25 octombrie și a reunit tineri instrumentiști din întreaga țară, uniți de pasiunea pentru tradiția muzicală românească.
