Într-o zi de Rusalii, în Sebeșu De Jos s-au născut un cântec și un joc care au devenit simbol al comunității: Hora din Rusca.
Legenda spune că, în vremuri de demult, cele 70 de familii din sat lucrau pe câmp alături de oameni din Turnu Roșu, Sebeșu de Sus și Racovița. Dar sebeșenii au refuzat să muncească într-o mare sărbătoare ortodoxă și au ales să se prindă în joc. Pentru ca dansul să dureze cât mai mult, au creat o horă înnodată, cu noduri făcute chiar din lanțul dansatorilor, însoțită de cântec și voie bună.




În trecut, hora era condusă de un vătaf, cel care înnoda și apoi desfăcea șirul dansatorilor, numărul nodurilor crescând odată cu numărul participanților.
Prima Horă din Rusca s-a jucat pe platoul cunoscut astăzi drept „Rusca”, locul unde tradiția continuă și în prezent, adunând generații întregi în același spirit al comunității și bucuriei.
Oamenii frumoși și demni ce respectă tezaurul moștenit.
ADMIRABIL!
