Bíró Barna Botond, președintele Consiliului Județean Harghita: „Am finalizat cea mai amplă investiție în dezvoltarea educației din ultimii 50 de ani!
Anul trecut am sprijinit transportul elevilor către școală prin achiziționarea a 54 de microbuze școlare electrice.
Astăzi putem spune că, atunci când ajung la școală, copiii nu mai sunt întâmpinați de condițiile secolului trecut.
Cele două proiecte sunt strâns legate între ele și vorbesc despre același lucru, construirea viitorului.
Prin această investiție, mii de cadre didactice au primit instrumente moderne de lucru, iar zeci de mii de elevi au câștigat șanse și condiții mai bune pentru învățare.
Sunt convins că banii investiți în educație reprezintă investiția cu cea mai mare rentabilitate pentru o comunitate.
Viitorul nu se construiește de la sine, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că, atunci când un copil dorește să învețe și să se dezvolte, lipsurile noastre nu îi stau în cale. Pentru acest obiectiv am muncit și de aceea a meritat să ducem acest proiect până la capăt.
Peste 100 de milioane de lei au fost investiți în modernizarea a 83 de unități de învățământ și unități conexe prin mobilier, echipamente digitale și materiale didactice”.
