NU RATAȚI AȘA CEVA: Sibiul devine, din nou, gazda uneia dintre cele mai spectaculoase competiții de hard enduro din lume!
Între 27 iulie și 1 august, Red Bull Romaniacs 2026 revine cu cea de-a 23-a ediție, aducând la start peste 600 de concurenți din aproape 60 de țări. Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Hai la Mișcare și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2026.



Ca în fiecare an, competiția debutează cu Prologul, desfășurat pe Bulevardul Corneliu Coposu, unde traseul urban, construit din stânci, bușteni, anvelope și alte obstacole artificiale, va pune la încercare îndemânarea unora dintre cei mai valoroși rideri ai hard enduro-ului mondial. Publicul va putea urmări gratuit unul dintre cele mai spectaculoase momente ale competiției, chiar în centrul orașului.
La start sunt așteptați sportivi de renume internațional, alături de concurenți amatori și profesioniști care vor evolua în cele nouă clase ale competiției.
Programul evenimentului:
• 27 iulie –ceremonia oficială de deschidere și Parada Națiunilor
• 28 iulie – calificările pe tot parcursul zilei și de la ora 17.00 Finala Prologului, pe Bulevardul Corneliu Coposu
• 29 iulie – 1 august – patru zile de concurs pe trasee de off-road, în județele Sibiu, Alba și Hunedoara. Detalii aici: https://www.redbullromaniacs.com/.
Red Bull Romaniacs transformă Sibiului într-un punct de referință pentru comunitatea mondială a hard enduro-ului, oferindu-i vizibilitate pe plan internațional.
