HAI LA TEATRU! Un spectacol tulburător, în care libertatea se confruntă cu captivitatea, tăcerea cu revolta, rezistența cu înfrângerea, trădarea cu devotamentul, dragostea cu perversitatea, iar moralitatea cu imoralitatea.
Într-o lume grăbită, egoistă și ipocrită, în care progresul tehnico-științific a sacrificat valorile spirituale, relațiile umane au devenit o continuă luptă pentru supraviețuire. Orice revoltă împotriva puterii este rapid redusă la tăcere, iar credința și pragmatismul egoist rămân ultimele forme de rezistență ale omului modern.
Astfel, teatrul contemporan își asumă misiunea de a demasca mecanismele care încearcă să reducă la tăcere întreaga omenire și de a oferi publicului un spațiu al reflecției și al libertății.
Regia: Sandu Grecu
Distribuția: Aurelian Culea, Mihai Feier, Eugen Pădureanu, Alis Gavriluță, Mădălina Iagar, Lorin Presecan, Armand Crișan, Gianina Iconaru, Diana Dănilă, Cosmin Crețu, Dumitru Stegărescu, Ștefan Abrudan, Andreea Pascu
Coregrafia: Mihai Feier
10 octombrie, ora 19:00
Teatrul de Artă Deva
Bilete disponibile la Agenția Teatrală Deva și online: Eventbook.ro
