Nouă structuri metalice industriale contractate, o comandă pentru 38 de containere de birou și numeroase contacte de afaceri stabilite cu parteneri chinezi – acestea sunt principalele rezultate ale vizitei efectuate recent în China de delegația filialei Harghita a Casei Româno-Chineze, condusă de președintele organizației, Rus Sándor.
Desfășurată în municipiile Shenyang și Wuxi, vizita a avut ca obiectiv dezvoltarea relațiilor economice și identificarea unor oportunități concrete de colaborare între companii din România și China. Din delegație au făcut parte oameni de afaceri din județul Harghita și un reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie Brașov.
Prima parte a programului s-a desfășurat în Shenyang, capitala provinciei Liaoning, unul dintre cele mai importante centre industriale ale nord-estului Chinei. Aici, delegația a vizitat companii specializate în producția de case mobile și structuri metalice industriale, remarcând nivelul tehnologic ridicat al unităților de producție și atenția acordată controlului calității.
În urma întâlnirilor și negocierilor purtate cu partenerii chinezi, a fost încheiat un contract pentru achiziționarea a nouă structuri metalice industriale cu suprafețe cuprinse între 120 și 600 de metri pătrați, destinate unor investiții din România.

Agenda a continuat în municipiul Wuxi, oraș înfrățit cu județul Harghita și recunoscut pentru dinamica sa economică și deschiderea către cooperarea internațională. Delegația a participat la manifestările organizate în cadrul Wuxi International Month și al Festivalului Internațional al Florilor de Cireș, evenimente care reunesc anual reprezentanți ai administrațiilor locale, ai mediului de afaceri și ai organizațiilor din întreaga lume.
Vizitele economice au inclus și companii din domeniul automatizării industriale și al construcțiilor modulare. Un interes deosebit a fost acordat tehnologiilor utilizate în producția roboților industriali de sudură, soluții care contribuie la creșterea productivității și la optimizarea costurilor în industrie.

Tot în Wuxi, delegația a analizat procesul de producție al unei companii specializate în containere modulare pentru birouri. În urma discuțiilor și evaluărilor tehnice, firma românească participantă la vizită a plasat o comandă pentru 38 de unități, confirmând încrederea în calitatea produselor și în potențialul colaborării pe termen lung.
Dincolo de rezultatele economice imediate, vizita a oferit participanților o imagine directă asupra transformărilor spectaculoase prin care trece China. Dezvoltarea infrastructurii, nivelul ridicat de tehnologizare și ritmul susținut al investițiilor industriale confirmă faptul că această țară continuă să reprezinte unul dintre cele mai importante motoare ale economiei globale.
„China continuă să se afle într-un proces impresionant de dezvoltare industrială și tehnologică. Nu este doar o țară de consum, ci una care construiește, produce și investește permanent în viitor. Dezvoltarea modernă este vizibilă în orice oraș ajungi, iar această realitate creează oportunități importante pentru colaborări economice și parteneriate internaționale”, a declarat Rus Sándor, președintele Casei Româno-Chineze Harghita.
Vizita reconfirmă rolul activ al Casei Româno-Chineze Harghita în promovarea relațiilor economice și instituționale dintre România și China și în facilitarea unor colaborări care generează beneficii concrete pentru mediul de afaceri din cele două țări.
