No, apoi asta se mâncă cu brânză și cu slană, și mere un hinars de prune!!!
Cum treci dincolo de Brașov, prin sate, pe ulție (utca) miroase tareee (tare fain), ca-n basmele bunicilor, a pită caldă abia scoasă din cuptorul cu lemne de-afară, miroase-a jăratic și-a coajă dintr-aceea neagră din care, odinioară se făcea… mmmm(!!!) „cafeaua Bunei” (în loc de praf de cafea, țăranii foloseau, ingenios, coaja neagră (bine mărunțită) de la pita bătută cu sucitorul ori cu secera și amestecată cu… lapte gras de bivoliță ori de vacă!!!
Da. Da. Și merită spus, merită știut că în satele de pe Coliele Transilvaniei se pătrează încă meșteșugul pitei de casă, că oamenii de pe-aici încă „țin cu dinții” la tradiții. Și nu ne referim aici la societți comerciale, ci pur și simplu la oamenii care duc mai departe meșteșugul și din bunelelor pun ici-colo la porți ori la târguri de produse tradiționale ori își cinstesc cum se cade pe ai casei ori pe oaspeții care le trec pragul.
Și musai să știți obiceiul ăsta al pitei băute e încă viu din Prejmer până la Malnaș sau Bixad (de Covasna), de la Jina ori Alămor (județul Sibiu) până la Cut ori Lacrăm în Alba ba chiar și mai sus, pe Valea Arieșului ori la Cojocna- Cluj).
Foto: Facebook, Maria Ranf (Alămor)
