Prima conferință organizată la Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, în colaborare cu UBBMed, marchează un moment definitoriu în afirmarea domeniului medical în cadrul prestigioasei intituții clujene.
Mai mult decât un eveniment științific, conferința reflectă angajamentul pentru excelență, colaborare și inovație în domeniul sănătății.
În perioada 24-25 aprilie 2026, în sala Club, evenimentul propune un parcurs coerent al cunoașterii, structurat în sesiuni tematice care urmăresc evoluția de la laborator la pacient și societate.
În data de 24 aprilie, programul aduce în prim-plan explorarea impactului psiho-social al bolilor oncologice asupra individului și societății. Prezentările vor evidenția efectele psihologice și sociale ale cancerului asupra pacienților, subliniind importanța intervențiilor dedicate, de la reglarea emoțională la dezvoltarea auto-compasiunii, pentru reducerea distresului și îmbunătățirea calității vieții.
În data de 25 aprilie, atenția se mută asupra rolului tehnologiei informatice și al inteligenței artificiale în diagnosticul și tratamentul oncologic.
Vor fi evidențiate contribuțiile AI în analiza imagisticii medicale, precum și rolul tehnologiilor moderne, precum robotica și realitatea augmentată, în optimizarea tratamentelor. De asemenea, vor fi prezentate progrese importante în diagnosticul și tratamentul minim invaziv al cancerului.
Această conferință subliniază importanța unei abordări integrate și interdisciplinare, orientate spre pacient și susținute de inovație. Programul complet poate fi consultat pe https://news.ubbcluj.ro/…/perspective-in-abordarea…/…
