Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că, potrivit procedurii transparente de selecție derulate recent, au fost făcute numiri la nivel regional în conducerea Gărzilor Forestiere Oradea și Timișoara. Astfel, au fost numiți în funcția de inspector-șef Horia Dărăștean pentru Garda Forestieră Oradea și Horațiu Tulbure pentru Garda Forestieră Timișoara.
Procedura de selecție s-a desfășurat conform calendarului publicat pe site-ul ministerului, iar interviurile susținute de candidați au fost înregistrate și publicate pe canalul oficial de YouTube al MMAP.
„Ne-am asumat o procedură deschisă și corectă pentru selecția conducerii Gărzilor Forestiere. Este esențial ca aceste instituții să fie conduse de oameni care înțeleg misiunea de a proteja pădurile României și de a acționa ferm împotriva infracțiunilor de mediu. Persoanele selectate vor avea un mandat temporar pentru a vedea exact care sunt rezultatele în această perioadă. Dorința e clară: oprirea mai multor infractori ca până acum. Vom continua, în perioada următoare, cu numirea inspectorilor-șefi și în celelalte Gărzi Forestiere aflate în procedură de selecție”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Noile numiri vizează consolidarea managementului local al regimului silvic și cinegetic, îmbunătățirea controlului asupra exploatărilor forestiere, precum și intensificarea luptei împotriva tăierilor ilegale și a altor infracțiuni de mediu, susțin oficialii din minister.