La Cluj-Napoca a avut loc conferința internațională dedicată aviației – Aviation-Event 2026 CLJ, organizată de Aeroportul Internațional „Avram Iancu”. Evenimentul a adus împreună lideri ai industriei aviatice, experți și decidenți din întreaga lume.
„În intervenția mea am subliniat avantajele competitive ale Clujului, valorile care ne definesc astăzi și direcțiile strategice pe care ni le-am asumat pentru dezvoltarea comunității noastre.






Ne mândrim prin faptul că suntem un oraș pro-european, construit pe doi piloni puternici: educația și conectivitate. Aeroporturile nu mai sunt doar puncte de plecare, ele devin adevărate motoare de creștere și conectivitate, contribuind activ la dezvoltarea regională.
Este responsabilitatea noastră să ajutăm această industrie să evolueze, dar să rămânem mereu ancorați în ceea ce contează cel mai mult: oamenii.
Cu această ocazie, le-am mulțumit tuturor celor implicați – pentru muncă, pentru viziune, pentru strategia care duce Clujul mai departe. Împreună demonstrăm că putem acționa local și gândi global”, a declarat primarul Emil Boc.
