Ghimbavul a fost menționat pentru prima dată în anul 1342, an în care probabil a fost fondat de coloniști germani. Din anul 1422, la fel ca toată Țara Bârsei, așezarea aparținea pământului crăiesc. Multe secole la rând, locuitorii au fost în mare parte sași.
De-a lungul anilor, Ghimbavul a fost de multe ori grav avariat.
În acest context, tebuie știut că după devastarea și depopularea din anul 1422, Regele Sigismund de Luxemburg a renunțat timp de zece ani la impozite pentru a încuraja popularea așezării.
În anul 1658, localitatea s-a confruntat cu o invazie a trupelor turcești, în 1469 și 1586 au fost dezastre în urma unor incendii. În anul 1599, localitatea a fost luată cu asalt de trupele lui Mihai Viteazul, în 1602 de trupele habsburgice conduse de Gheorghe Basta, iar în anul 1611 trupele domnitorului Transilvaniei Gabriel Báthory.
Un moment de referință îl constituie anul de grație 1773, când Împăratul Iosif al II-lea a vizitat Ghimbavul, în perioada în care călătorea prin Transilvania spre Brașov, și a dormit o noapte într-o casă din apropierea Bisericii Fortificate. Împăratul a fost atent la cererile locuitorilor, pentru aceasta fiind denumit „Bunul Împărat”.
Cu ocazia vizitei sale a aprobat construcția Bisericii ortodoxe din Ghimbav (finalizată la 1780), cu câțiva ani înainte de adoptarea Edictelor iozefine de toleranță religioasă, care au încurajat emanciparea cultelor religioase dezavantajate până atunci.
