CFR Cluj a pus capăt unei secete de trofee de trei ani, reușind să câștige Cupa României, ediția 2025, după ce a învins-o cu 3-2 pe AFC Hermannstadt într-o finală spectaculoasă, disputată miercuri seară, pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad. A fost o partidă cu cinci goluri, faze de clasă și mult dramatism, încheiată în favoarea trupei lui Dan Petrescu, care astfel bifează al cincilea trofeu al Cupei în istoria clubului.
Start fulminant pentru CFR: două goluri în 22 de minute
După un început mai activ al sibienilor, CFR Cluj a fost prima care a lovit. În minutul 15, Korenica a pasat perfect pentru Kamara, iar atacantul liberian a trecut elegant de fostul coleg Căbuz și a deschis scorul în poarta goală. La doar șapte minute distanță, Camora a livrat o centrare ideală pentru Louis Munteanu, golgheterul Superligii, care a făcut 2-0 fără emoții.
Hermannstadt răspunde, dar CFR reintră în control
Sibienii nu au cedat, iar în minutul 37 au revenit în meci prin Tiberiu Căpușă, care a marcat de la mică distanță, în urma unei faze fixe. Totuși, speranțele celor de la Hermannstadt s-au năruit imediat după pauză, când, în minutul 48, Beni Nkololo a scos din joben o fază de manual și a readus avantajul de două goluri pentru clujeni.
Finalul de meci a fost plin de suspans. În minutul 74, Sergiu Buș, crescut chiar de CFR Cluj, a marcat spectaculos de la distanță, reducând din nou diferența și reaprinzând speranțele sibienilor. Minutele de final au fost tensionate: Djokovic și Tiago Goncalves au fost eliminați, iar Emerllahu a trimis mingea în plasă în minutul 90+12, însă golul a fost anulat pentru ofsaid. În cele din urmă, tabela a rămas nemodificată, iar CFR Cluj s-a impus cu 3-2, după o partidă care va rămâne în istoria recentă a competiției.
Un trofeu important, o calificare europeană asigurată
Victoria le asigură clujenilor participarea în Europa League în sezonul 2025/2026, readucându-i pe scena europeană. De asemenea, configurația finală a clasamentului din Superligă va determina care dintre Universitatea Craiova, Rapid sau ”U” Cluj va merge în Conference League, în timp ce cealaltă echipă va juca un posibil baraj cu Farul Constanța.
O finală cum nu s-a mai văzut de 24 de ani
Finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt a fost prima în care s-au marcat cel puțin cinci goluri în timpul regulamentar din ultimii 24 de ani. Ultimul precedent datează din 2001, când Dinamo Bucuresti a învins-o pe Rocar București, scor 4-2.
Palmaresul CFR-ului: 17 trofee în total
Cu acest succes, CFR Cluj ajunge la 17 trofee majore în istorie: 8 titluri de campioană, 5 Cupe ale României și 4 Supercupe ale României. Ultimul trofeu fusese cucerit în sezonul 2021/2022, când gruparea din Gruia câștiga titlul de campioană în Superligă.
Pentru suporterii clujeni, finala de la Arad a fost nu doar o sărbătoare a fotbalului, ci și un semnal clar că echipa lor e pregătită să revină în lupta pentru supremație. Iar pentru Dan Petrescu, acest trofeu reconfirmă statutul său de „medic” al performanței în Gruia.
