Si-amu, de mereti cu „trinuʼ” catre Sibiu ori Alba, povestirile cu talc ale vreunui unui calator care pare sa coboare alaturi imaginea sfanta a batranilor da-altadat’ ti se pun de-a dreptulin suflet.
Si… n-am cum sa nu va-mpartasec o intamplare numai buna de dat o lectie!
“Mere” acas’, vine de la capitala si se duce-n sat, si abia asteapta sa sada pe podmol tiind de sfoara cei cinci ieduti carora le-a pus dangat si ciucur ros, sa nu se deoache. Vorbeste rar, bland, de parca glasul unei carti vechi invie si se lasa auzit.
Oarecand, bunul, se radica, se ferchezuiste, isi asaza clopul isi pipaie serparul- convins ca ii a de capatai comoara, si zice aproape soptind, ca sa-ntelegem ca nu-i a lauda, ci a… multamire: ii serpar cat o piesa de muzeu, de la 1916. Se gateste sa coboare. Pe la Talmaciu. Sa treaca pe la frate, s-apoi in sus, catre casa, undeva in Marginime.
Isi ie cu luare-aminte bagajul, se scuza ca povestise domnilor din vagon (prea) multe pe ursul calatoriei- sa nu fi făcut vreun deranj (da’ de unde?!) s-apoi… „ramas bun”: «Ceasuri bune s-aveti! Fiti binecuvantati».
Rar, rar asa… salut, asa duh de vorba buna, cu „intales”, de pus la inima, ce mai…!
De-asta spun: merita de luat aminte! Mai ales in zile ca acestea…
Sursa foto: Gura Râului (Bocca del Rio)
