„Cina Bunei Vecinătăți – invitație la o cină comunitară în aer liber cum n-a mai fost, care să ne adune laolaltă cum nu ne-am mai adunat de multă vreme și care să ne hrănească nevoia de a fi împreună.
Duminică, 8 iunie, la Făgăraș!
Dragă comunitate, dragi vecini, prieteni, bicicliști, susținători și oaspeți, duminică seara, după un Bikeathon Țara Făgărașului magic și plin de energie în Țara Făgărașului, vă invităm să ne adunăm la o cină ca între prieteni – cu bucurie, bucate și povești!
Finalul Bikeathonului + Sărbătoarea Rusaliilor= combinația perfectă pentru a sărbători împreună, în comunitate.
Ce e Cina Bunei Vecinătăți? O masă lungă, deschisă și primitoare, unde fiecare aduce ceva bun de-împărțit cu ceilalți. O seară în care mâncăm împreună, ne îmbrățișăm în recunoștință și povestim cu generozitate și zâmbetul pe buze”, transmit fainii organizatori.

*Locul: În orașul nostru, pe promenada din jurul Cetății noastre, pe care să o cucerim cu bucuria noastră de a fi împreună.
*Ora: 19,30/ 20.00
*Ce aduci? O mâncare gătită cu drag, inima deschisă și chef de conectare!
Hai să ne (re)cunoaștem mai bine și să încheiem ziua cu gustul bun a lui împreună.
Pentru o bună organizare te rugăm să te înscrii aici
https://docs.google.com/…/1FAIpQLSd7Xe6S7…/viewform…
foto: ziare.com
