„Am fost la Oradea cu treabă. Cu treabă pentru firmă. Cu Oradea- e știut (dacă ești român trebuie să știi și să te mândrești cu asta)- e cel mai frumos oraș Art Nouveau din Europa, am zis să profit să vizitez, să văd tot ce se poate. Acolo n-ai cum să stai departe de cultură. Acolo ai hrană pentru suflet la discreție. Am fost peste tot, de la Biserica cu Lună la Palatul Baroc. Uite mi se face pielea „de găină” când povestesc, una că nu-mi vine să cred nici acum că am avut norocul ăsta să văd așa ceva și una că așa ceva e unic, e ceva care chiar te face să te gândești, să reflectezi și să înțelegi sensul artei. Acolo au primit o donație cu niște capodopere (nu poți să le spui altfel!) semnate de Salvador Dali. Unicul. Fantasticul. E, una dintre opere e o statuetă, un crucifix care îl înfățișează pe Iisus pe cruce, dar cu totul și cu totul altfel decât îl știm cu toții. E ceva visceral, ceva… o viziune care te face să înțelegi cu adevărat cea însemnat, ce înseamnă răstignirea, ceva care-ți pătrunde în fiecare fibră, în sânge, te face să pricepi, să pătrunzi rostul credinței. E visceral, e ceva… zici că se rupe carnea din trupul Luiși poți să o „atingi”, să iei cu tine ceva de-acolo- un ceva care te face să simți viața, înțelesul, suferința, binele, totul. Priveam și mă cutremuram. La propriu. N-am văzut așa ceva niciodată. Și crede-mă am fost la Bienalele de Artă la Veneția, am fost la Notre Damme, am fost la Roma, la Viena. Privești operaasta și își pătrund enu doarîn suflet ci și în carne, în tot. Primești nu doar o lecție de artă pură ci și una de reflecție, de credință, de ceva careîși schimbă viața. Eu așa simt. Și simt nevoia să revăd asta, să mă mai duc și să stau acolo să simt totul. Dali la Oradea… Și tocmai din ce simt eu, ce am simțit, o să spun că așa se face, asta înseamnă să pui temelie culturii unui oraș. unei comunități. O să spuneți „dar capodopera asta nu e de la începuturi acolo, e de doar câțiva ani…la Oradea”. Dar eu spun așa: DA, correct. Dar de ce donatorul, colecționarulcarea făcut donația nu s-a orientat către alt obiectiv, către alt oraș…, altă țară. A vrut, cumva, musai să fie această statuetă la… Oradea. A simțit că acolo îi e locul? Că acolo „se potrivește”, că Oradea merită…?!?! Că orașul ăsta din România cinstește ARTA, ISTORIA, cuviințaaceea profundă pentru Frumos?!? Poate. Nu știu cumdar, uitea așa, prin tot ce este Oradea, atrage. Sigur, ca și Brașovul, Tmișoara, Sibiul, Clujul… nu mai zic…, Sighișoara. Acolo cultura, respectul pentru cultură, pentru credință „construiesc” comunitatea. Și dacă ar fi așa în toate orașele noastre (nu, nu e… fantasmagorie ce mi-aș dori eu), crede-mă, am fi sau.. VOM FI altfel. Mai buni, mai educați, și mult, mult mai bine decât acum. Incomparabil…”
E ceea ce ne-a împărtășit un împătimit de cultură. Un om FRUMOS. Care deși are o firmă în cu totul și cu totul alt domeniu și două facultăți pe profil economic, are CULTURA în sânge și da, se „hrănește” cu ceea ce oferă EA, îi înțelege rostul și e conștient că fără ne pierdem…
Întregul articol-AICI.
