Studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN au obținut rezultate remarcabile la cea de-a XVII-a ediție a Concursului Anual al Studenților Arhitecți (CASA), una dintre cele mai importante competiții dedicate studenților arhitecți din România și Ungaria.
Facultatea de Arhitectură și Urbanism s-a numărat printre cele mai bine reprezentate școli participante, 6 dintre cele 10 proiecte premiate fiind realizate de echipe de studenți ai facultății. De asemenea, dintre cele 28 de proiecte selectate pe lista lungă a competiției, 16 au fost realizate de echipe din Cluj-Napoca.
La festivitatea de premiere a participat o delegație a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, formată din 40 de studenți și 4 cadre didactice, care a reprezentat facultatea la evenimentul desfășurat la FUGA – Budapest Center of Architecture.
„Îi felicităm pe studenții premiați:
Oana Denisa Uleșan și Ștefana Elena Vlaicu
Amalia Deneș și Teodora Gruescu
Denis Biris și David Bordeianu
Emma Necrelescu și Ana Cristiana Otoiu
Alexia Constantina Lăzărescu și Brad David Dan
Mario Bejenaru și Luca Aștefănoaie
Această reușită reflectă talentul, creativitatea și implicarea studenților, precum și efortul susținut al cadrelor didactice care i-au îndrumat pe parcursul competiției.
Felicitări tuturor și mult succes în proiectele viitoare!!!”, transmit reprezentanții prestigioasei universități.




