Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a conferit astăzi, 25 mai 2026, titlul de Doctor Honoris Causa domnului Ashraf Habibullah, personalitate de referință a ingineriei structurale și seismice la nivel internațional.
Ceremonia de decernare a avut loc în Aula HUB UTCN, în prezența reprezentanților conducerii universității, a membrilor Senatului, a membrilor comunității academice și a reprezentanților mediului economic. Laudatio a fost susținut de Șef lucr. dr. ing. Ovidiu Prodan, din cadrul Facultății de Construcții.
Fondator al Computers and Structures, Inc. (CSI) și creator al unor platforme software de referință utilizate în întreaga lume, precum SAP2000, ETABS, SAFE și CSiBridge, Ashraf Habibullah a avut o contribuție esențială la dezvoltarea ingineriei structurale moderne și la promovarea proiectării bazate pe performanță.
Prin activitatea sa profesională și academică, a influențat generații de ingineri și a contribuit semnificativ la dezvoltarea unor soluții inovatoare dedicate creșterii siguranței construcțiilor și protejării comunităților în fața riscurilor seismice.
De-a lungul anilor, Ashraf Habibullah a susținut constant educația și performanța academică, sprijinind activitățile desfășurate în cadrul Facultății de Construcții și participarea studenților UTCN la competiții internaționale de inginerie seismică.
Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, UTCN își exprimă aprecierea pentru contribuția excepțională adusă progresului ingineriei structurale la nivel mondial, precum și pentru sprijinul acordat comunității academice clujene.
