La ceasul Binecuvântatului Praznic al Pogorârii Sfântului Duh, Sadu a îmbrăcat cu cinste și neasemuitp bucurie straie de sărbătoare… Loc în care timpul poveștile satului în ritmul spusei lui Blaga, la Sadu timpul toarce taine și amintiri, iar satul e ACASĂ…





Generațiile de 40 și 50 de ani s-au reîntâlnit în Duminca Rusaliilor cu emoție, cu dor, cu respect și cu bucuria regăsirii. De asemenea, STRIGAREA CATALOGULUI a adus în prezent chipurile copilăriei și poveștile unei vieți întregi.





Momentele încărcate de suflul profund al sărbătorii au continuta cu rugăciunile de slavă și mulțumire în cele două biserici ale satului, un semn de recunoștință pentru darul vieții și pentru binecuvântările primite de-a lungul anilor.
La rândul său, Jocul din Sadu, a readus în lumină farmecul tradițiilor nealterate, iar momentul comemorării celor plecați spre veșnicie a adus lacrimi și reculegere. Privind fotografiile celor dragi, fiecare a regăsit o parte din propria poveste și din rădăcinile sale.
Iar apoi, la masa și petrecerea generațiilor, amintirile au prins din nou glas, transformând o zi într-o adevărată sărbătoare a prieteniei, a apartenenței și a dorului de casă.
Pentru cei rămași și pentru cei plecați în lume, mesajul acestei zile de neuitat a fost unul singur:
SADU= ACASĂ.
Foto: Comuna Sadu
