UNTOLD anunţă programul pe zile pentru cea de-a unsprezecea ediţie! Ceva greu de descris în cuvinte și aflați acum de ce!!!
VESTEA MOMENTULUI? Joi, 6 august, legendarul STING va urca pe Mainstage. Alături de The Chainsmokers, James Hype, Maddix şi Smiley. Tot joi la Galaxy, Carl Cox revine la UNTOLD, la Alchemy, fanii se vor întâlni cu Gramatik, Grasu XXL, Marko Glass ft. Bvcovia, iar la Daydreaming, Whomadewho Hybrid DJ Set.
„Franț”, vine STING!!!!!
Gordon Matthew Thomas Sumner, CBE (n. 2 octombrie 1951, Wallsend, Anglia, Regatul Unit), cunoscut sub numele de scenă ca Sting, este un muzician englez din Wallsend, Newcastle-upon-Tyne, Northumberland. Înaintea carierei remarcabile de artist solo, a fost liderul vocal, principal compozitor și basist al trupei rock The Police din anii 1970–1980. Ca muzician solo și ca membru al trupei The Police, Sting a vândut peste 105 milioane de înregistrări, și a fost distins cu 16 Premii Grammy.
Celebrul artist a absolvit liceul St. Cuthbert’s Grammar School în Newcastle upon Tyne si apoi University of Warwick în Coventry din care pleacă după un semestru. În acest timp, el umbla adesea în cluburi precum Club-A-Go-Go. Aici el ii urmărea pe Jack Bruce and Jimi Hendrix iar mai târziu a fost influențat de muzică. După munca sa de sofer de autobuz, muncitor în construcție și ofițer de taxă, participa la Northern Counties Teachers’ Training College, unde mai târziu va face parte din Northumbria University, din 1971 până în 1974. Atunci devine profesor la St. Paul’s First School în Cramlington timp de doi ani.
De la o vârstä fragedä Sumner voia să fie muzician. Primul său aranjament muzical a fost oriunde ar fi primit o slujbă, interpretând cântece după-amiaza, în weekend, în timpul vacanței de la colegiu și la predare. El interpreta cu formații locale de jazz precum Phoenix Jazzmen, the Newcastle Big Band, și Last Exit.
Stați așa, și vineri va fi o zi de colecție: superstarul Zara Larsson va aduce cele mai cunoscute hituri care au devenit virale în întreaga lume pe Mainstage, iar Swae Lee, Kygo, Marshmello, Sebastian Ingrosso şi Puya vor prezenta show-uri memorabile în cea de-a doua zi a festivalului. La Galaxy, Gordo şi Maceo Plex vin cu seturi speciale, la Alchemy, publicul urban se va întâlni cu Pendulum, Paraziţii şi Erika Isac, iar la Daydreaming, fanii se vor distra până la răsărit cu Sébastien Léger şi Mano Le Tough.
Dar… și cea de-a treia zi de UNTOLD va fi cuceritoare, bam ai mult, vine cu o premieră în România: concert Lewis Capaldi la Mainstage, alături de Martin Garrix, Lost Frequencies şi MËSTIZA. Scena Galaxy va include super artişti precum Holy Priest, Mau P şi Joseph Capriati. Denzel Curry vine pentru prima dată la UNTOLD la scena Alchemy, iar show-urile Camo & Krooked, Deliric x Silent Strike x Muse Orchestra, Petre Ştefan şi Albert NBN vor completa o seară spectaculoasă de festival. La Daydreaming, Rampue şi Shimza vor încheia seara.
Pentru duminică, organizatorii au pregătit pe Mainstage concerteleFlo-Rida, Tash Sultana, Steve Aoki, Afrojack b2b R3HAB. La Galaxy, fanii tehno se vor întâlni cu MRAK, Jamie Jones şi Sara Landry. La Alchemy, iubitorii de urban se vor bucura de show-urile Andy C, Şatra B.E.N.Z., Noua Unspe, Azteca şi Rava. La Daydreaming, fanii vor dansa până la închiderea festivalului pe muzica lui Jan Blomqvist şi Major League DJZ.
Practic, o ediție spectaculoasă, în cel mai profund sens.
