În condițiile în care în această perioadă se vorbe pe diverse paliere de tieri de sporuri, de creșterea taxelor, de măsuri fiscal dure și în același timp „e liber” la înrăirea societății, a categoriilor profesionale unele împotriva altora, artificial, de fapt, dar totul de parcă unii au interes în încuraja astfel de tensiuni nesănătoare și care „prind” de minune din perspectiva unora, CULTURA e tot mai mult arătată cu degetul, unii (deloc puțini!) ajung să creadă că ea, CULTURA, cu oamenii săi, e vinovată de risipă, de festivism, de „mâncat bani statului”, când noi n-avem (zic ACEIA) de luxul ăsta de a avea CULTURĂ (în cel mai profund sens), că mai bine și ieftin e să te îndobitcești, de fapt, pe tik-tok, „țac pac” sau din gura vecinului, la poartă, unde bârfa, nonsensul și falsul fac „știrile” zilei, ei bine, în aceste CONDIȚII, s-a ridicat o voce. Directorul Complexului Național Muzeal ASTRA-Sibiu (cel mai premiat muzeu din Europa, cu sute de mii (DA) de vizitatori anual, Ciprian Ștefan, cel care este și directorul Rețelei Naționale a Muzeelor și și-a spus părerea. În stiulul său. Neaoș. Și-a adunat în curtea Muzeului în Aer Liber angajații și și-a vărsat năduful (Video: Facebook) . Și să știți că merită și să citiți și să vizionați aceste momente, să vedeți ce înseamnă un om AL CULTURII, un DIRECTOR ADEVĂRAT.
Ce le-a spus angajaților Ciprian Ștefan :
”N-am crezut vreodată în cariera mea că ajung în situația asta. Eu nu cedez. Oricum muncim, dar va trebui să muncim mai mult. Problema nu este de la Consiliul Județean, ca să se înțeleagă și acest aspect. Problema este de sus, de la guvernare. Nu vreau să atingă nimeni de un leu din salariul nostru.
Ai performanță în sistemul public? Da, avem. Atunci lasă-ne pace și ajută-ne și sprijină-ne. N-am crezut vreodată în cariera mea că ajung în situația asta. O spun de 3 ani și uite că am ajuns. În momentul de față, situația este în felul următor: avem un minus la salarii de 2,5 milioane de lei. Nu ar fi asta neapărat o problemă, pentru că statul trebuie să ne dea, dar noi știți și aici asta e mândria României, în primul rând, care vi se datorează. Și nu o să permit să-și bată joc de noi.

Sunt cele mai multe premii pe care le poate avea un muzeu cu profil etnografic din România și din Europa în momentul de față. Este recunoașterea internațională a noastră, a Muzeului ASTRA, a noastră, a tuturor, nu a mea. Motiv pentru care, având în vedere contextul ăsta ciudat și tâmpit, eu nu cedez și vreau să știu dacă sunteți alături de mine sau nu.
Am câteva variante pe masă, în așa fel încât să nu fiu nevoit să dau oameni afară, să tai salarii sau să fac alte chestii. Niciodată n-o să fac asta.
Putem să tăiem din bugetele evenimentelor ca să mai punem la salarii. În același timp o să facem tricouri sau alte, nu știu, ținute care să le avem, să le purtăm în muzeu tot timpul și va trebui să muncim. Oricum muncim, dar va trebui să muncim mai mult toate departamentele și compartimentele.
Vreau să facem evenimente în timpul săptămânii, acum, în sezon, pentru a arăta oamenilor că noi trudim, am trudit și trudim și mai mult ca să le păstrăm moștenirea lor, că e a lor, a țării, a României, nu-i a noastră și că ne merităm salariile.
Fiecare leuț va conta, care intră în visteria muzeului să depășim anul acesta. Problema nu este de la Consiliul Județean, ca să se înțeleagă și acest aspect. Problema este de sus, de la guvernare.
Citeam cu stupoare că s-a făcut o economie de 750.000 euro pe niște indemnizații care le primeau la Exim Bank, o bancă total neprofitabilă în România, în momentul de față. 750.000 euro înseamnă 3,6 milioane de lei. Noi avem nevoie de două jumate să ne-i dea nouă. De ce? Pentru că uitați, rezultatele sunt aici. Nu vreau să atingă nimeni de un leu din salariul vostru, e un leu, nu vreau să se atingă nimeni de muzeul asta, dar pentru asta, ca și până acum, vă cer încredere și să fiți alături de mine și alături de noi.
Noi trebuie să arătăm că România există instituții de stat performante, mai performante ca în sistemul privat. Un exemplu, da, suntem noi. Credeți asta? Dacă veți crede asta, va fi mai simplu.
Succesul e al vostru, al tuturor. Asumați-vi-l, asumați-vi-l. Nu vreau să mai trec prin ce am trecut. Dacă trebuie, toată gașca asta și găsesc fonduri din sponsorizare, mergem la București, pichetăm Guvernul, facem tot ce trebuie, tot ce ceea ce trebuie să facem. Ai performanță sistemul public, da, avem atunci pe noi lasă-ne în pace și ajută-ne și sprijină-ne.
Du-te acolo unde nu este performanță, du-te acolo unde să risipesc banii publici. Du-te acolo unde se minte, se fură și să freacă menta. Despre asta e vorba. Indiferent ce se va întâmpla, n-avem o lună de zile asigura salariu. Noi venim la muncă. E ca la privat.
S-a întâmplat și la privat să nu primești salariu. Nu cedăm. Nu ne luam fără plată. Nu vă luați fără plată. Venim, muncim, statul e obligat să ne dea banii.
Muzeul ASTRA și instituțiile de cultură nu sunt instituții cu scop lucrativ. Noi nu trebuie să muncim să facem bani. Noi trebuie să muncim, pentru că asta datoria noastră față de cultura din România și față de patrimoniul din România.
Că facem venituri proprii. Știți că din veniturile proprii noi asigurăm și pază, și curent, și a și dracului să le ia toate. Păi nu mai putem mai mult de atât, nu mai avem cum. Și nu vreau să fiu primul, da, care face pasul din a prostitua cultura. Că nici bumții-bumții foarte mult nu-i bun. Și multe evenimente care doar hai să le facem să fie făcute, să mai aducem public. Am nevoie de voi, aveți nevoie de mine, am nevoie de voi, trebuie să fim cu toții împreună, pentru că altfel nu va fi ușor.
Avem susținerea Consiliului și promisiunea că n-o să fim afectați, dar noi am pierdut, ca să știți, 6 milioane de lei de la bugetul de stat.
Muzeul ASTRA primea încă 6 milioane începând cu 2003, dar au tăiat onor guvernanți în urmă cu 3 ani cultură și culte. Au lăsat doar culte.
Avem nevoie de biserică, dar avem nevoie și de cultură, și de un muzeu ca noi care uitați-vă, nici repet, niciun muzeu nu le are și vreau să știu dacă da, îmi sunteți alături, și mergem împreună pe drumul ăsta. Da sau ba, atât, că de acolo știu ce să fac, dacă vă am pe voi lângă mine, apăi rup munții și nu stă nimic în fața mea.
În momentul de față trebuie să fim mai uniți ca niciodată, să comunicăm mult mai bine și să fim mult mai prezenți în ceea ce înseamnă activitate instituției.
Care e impactul nostru economic? Ia, mi-am făcut bugetul, ne-am făcut, ne-am făcut bugetul sau nu? Păi și atunci vii tu să-mi spui că-mi tai, vii tu să-mi spui să reduci sporul de condiții vătămătoare?
Când ajunge un muzeograf să ia, sau un restaurator, sau un educator, sau coleg de la administrativ să ia cât, 3.000 lei în mână? În cea mai premiată instituție de cultură din România la nivel european?
Și noi, dacă noi nu atragem fonduri și nu aducem venituri, atunci nu știu cine o face. În schimb se pompează banii-n opere și în alte chestii de nu e adevărat. Asta e situația în momentul ăsta bun. Bun. Așa că hai, ASTRA e peste tot, bravo, hai bine și faceți poze, că nimeni nu are așa ceva. Nimeni”.
*„Apelul Muzeului ASTRA la solidaritate cu cultura română prin performanță:
Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni. Adică aptitudini, competențe, abilități, caractere. Guvernele au dus atât cultura, cât și educația în precaritate, dezbinare, confuzie, depresie. Lucrătorii culturali au fost, ca și cei din educație, constant umiliți, sufocați, ținuți într-un prizonierat de precaritate, neputință și frică. O dată în plus, ei sunt primii de la care „se taie”, ei sunt scoși în fața națiunii ca fiind privilegiați, profitori, evazioniști, hoți. Ei, cărora li se aruncă de 35 de ani ceva mărunțiș, cât să nu moară de foame, dar cu care să păstreze și să pună în valoare un patrimoniu uriaș, așezându-l la loc de cinste în peisajul cultural internațional.
Nu veți stimula niciodată performanța în sistemul public sancționând tocmai instituțiile perfomante. Dimpotrivă: veți adânci sentimentul de neputință al celor care demonstrează că pot duce, prin eforturi colosale, un sistem cronic subfinanțat la cele mai înalte cote de calitate profesională și recunoaștere națională și internațională.
Numiți orice premiu european pentru patrimoniu – și e foarte posibil ca Muzeul ASTRA să-l fi luat. Iar dacă nu l-a luat încă, e pe lista scurtă a nominalizaților pentru edițiile viitoare. În primul rând sunt premiile României, așezându-o ca țară pe tabloul principal al culturii de calitate, al dezvoltării prin cultură, la nivel european. Suntem conștienți de perioada dificilă prin care trece România, ne străduim cu resurse limitate să fim solidari, dar ne-am bucura să vedem că performanța este apreciată nu doar la nivel declarativ, sperând în continuare că într-o bună zi să fie recompensată.
În aceste condiții, Muzeul ASTRA lansează următorul apel public – în egală măsură un manifest pentru spiritul ASTRA și un apel pentru solidaritate cu cultura română. Adresat nu doar oamenilor, care au arătat deja că știu să fie solidari cu cultura română – ci în primul rând guvernanților, care sperăm (și de data asta) să nu fie ostili culturii pe care ar trebui s-o administreze. Și cu care mult prea rar au fost solidari.
Apelul ASTRA
Construit pentru patrimoniu, Muzeul ASTRA a devenit el însuși patrimoniu. Conservând patrimoniul României, a devenit patrimoniu universal.
Muzeul ASTRA. Patrimoniul nostru sunt oamenii!
Europa se recunoaște întreagă în spiritul ASTRA – fiindcă în patrimoniul românesc al ASTREI se oglindește umanitatea europeană întreagă.
Patrimoniul nostru sunt milioanele de oameni care ne vizitează de ani de zile. Zecile de milioane de oameni care au construit obiectele și tradițiile pe care le conservăm, le punem în valoare și prin care demonstrăm că pot aduce dezvoltare locală.
Muzeul ASTRA. Patrimoniul nostru e umanul integral!
„Prin dificultăți către astre” – spune dictonul fondatorilor noștri. Vom merge și acum la fel: prin greutățile de azi către ASTRA de mâine. Fiindcă nimic nu poate lua Muzeul ASTRA de lângă oameni.
Oricât de aspre au fost vremurile, n-au putut opri spiritul uman. Oricât de aspre vor fi vremurile, nu vor putea opri spiritul ASTRA.
Spiritul ASTRA. Patrimoniul nostru e omul!
Vă invităm, așadar, să fiți solidari cu Muzeul ASTRA. Și cu întreaga cultură română. Care, gestionând un enorm patrimoniu uman, produce oameni.
Nu tăiați așadar din cultură! Fiindcă, de fapt, tăiați astfel din oameni…
Muzeul ASTRA. Lăsați oamenii să vină la noi!
Muzeul ASTRA. Facem umanitatea bine!”
