Gabriel pleșa, primarul municipiului Alba Iulia: „Astăzi, 14 august, la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, am participat la deschiderea unui eveniment organizat în cadrul Campaniei Naționale de promovare a proiectului ASCEND – Accelerate poSitive Clean ENergy Districts, proiect finanțat prin Programul Orizont Europa. Municipiul Nostru este unul dintre cei 39 de parteneri ai acestui proiect de anvergură, ce aduce împreună expertiza europeană pentru dezvoltarea de districte energetice curate și sustenabile, accelerând tranziția către un viitor verde. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Domnului Nicolae Albu, Prefectul Județului Alba, a Doamnei Andreea Popescu, reprezentanta Comisiei Europene în România, precum și a Domnului Constantin Fulga, Prefectul Județului Hunedoara.
În cadrul evenimentului are loc și întâlnirea Sindicatului Managerilor Publici din România unde Municipiul Alba Iulia este reprezentat de Doamna Maria Seemann, Manager Public. Primăria Municipiului Alba Iulia se implică activ în inițiative și proiecte care sprijină tranziția energetică, reducerea emisiilor de carbon și protejarea mediului. De la modernizarea infrastructurii de iluminat public cu sisteme LED, la extinderea rețelelor de transport public ecologic și promovarea clădirilor eficiente energetic, administrația locală rămâne ferm angajată în transformarea orașului într-un model de sustenabilitate urbană în România și în Europa”.
